Emoția - cum poate fi exprimată?

   Emoția e definită ca fiind o tulburare, o agitație trecătoare provocată de ceva din exterior, un efect care provine dintr-o cauză exterioară. În dicționarul ”Le Petit Robert” găsim următoarea definiție: ”Stare afectivă intensă, caracterizată printr-o bruscă perturbare fizică și mentală, în care reacțiile adecvate de adaptare la eveniment sunt anulate, în prezența anumitor factori excitanți sau reărezentări extrem de vii”.

   Din punct de vedere etimologic, cuvântul se compune din prefixul e ~ spre exterior și moțiune ~ mișcare (e-motion, engl). Emoția poate fi suscitată de o amintire, un gând sau un eveniment exterior. Ea ne călăuzeşte, amintindu-ne ceea ce ne place şi ceea ce detestăm. În acest sens, emoţiile noastre ne oferă sentimentul existenţei în această lume.

   Majoritatea emoțiilor noastre provin din așteptările noastre. Sunt prezente deoarece nu știm să iubim. Luându-și forța din exterior, emoția ne epuizează ”doza” de energie. 

   Ce poate însemna a exprima o emoție? Multe persoane afirmă: ”Urmez o terapie de mai mulți ani. Mi se spune să îmi exprim emoțiile, fără însă să mi se explice ce înseamnă acest lucru. Nu mi s-a spus nimic! Trebuie să plâng, să țip, să sparg farfuriile? Ce trebuie să fac?” O emoție necontrolată se va repeta constant în cursul unor situații similare. Câteva exemple de exprimare a emoțiilor întâlnite frecvent: a mânca sau a bea. Se crede că o gustare bună ne face bine sau câteva pastile pentru nervi ne calmează sau drogurile, televizorul, un film bun, somnul, o baie fierbinte etc.

Câteva exemple de manifestări sau reacții cauzate de furie: ne putem așeza și reflecta așteptând un moment bun pentru a clarifica situația cu persoana în cauză. Unii ignoră furia sau o refulează ca și cum nimic nu s-a întâmplat. Unii plâng. fac curățenie, bricolaj sau pur și simplu stau bosumflați. Alteori fac un sport extrem în timp ce unii preferă să acuze direct sau la telefon persoana în cauză. Alții vor spune: ”Îl iert, nu știe ce face”, refuzând să accepte propria lor responsabilitate. Unul dintre modurile mai des întâlnite de a reacționa la furie este acela de a-ți vărsa năduful pe o altă persoană. De exemplu: soția se întoarce de la serviciu și îi povestește soțului ei tot ce nu a fost bine la muncă. Ea îl face pe soțul ei să suporte acest lucru și are așteptări față de el. După ce își varsă toate problemele vrea să fie consolată și să i se dea dreptate. Ce face de fapt? Caută energia soțului. Cu trecerea anilor, el se simte tot mai golit de energie, până când acest lucru distruge relația. El se va simți mai puțin fericit cu ea. Va avea tot mai puțin chef să comunice cu ea, deoarece nu există schimb de energie. Aceeași situație se poate întâmpla și între prieteni. 

   Victima care îndură sau tolerează așa ceva, nu câștigă nimic, deoarece se lasă golită de energie. Pentru a rezolva această situație există o soluție. Mai întâi asculți politicos și răbdător persoana care vorbește. Apoi îi spui astfel: ”Acum spune-mi ce vrei să faci pentru a ieși din situația aceasta. Și ea îți va răspunde cu siguranță ”Ce vrei să fac eu? Nu am de ales, ceilalți sunt vinovați, eu nu pot face nimic”. Atunci îi spui foarte delicat că nu mai vrei să o asculți vorbind despre problemele ei, deoarece îi plac acele situații. Probabil va fi prost dispusă. Va spune că ești nedrept și dur. Sau poate ai șocat-o destul de tare și își va da seama că a venit momentul să facă ceva pentru viața ei. Prin aceasta îți păstrezi energia. A împărtăși un lucru neplăcut pentru tine înseamnă a povesti ceea ce ai trăit sau trăiești în prezent cu scopul de a găsi o soluție sau o schimbare pentru a remedia acel lucru. Împărtășirea este fără așteptări. De asemenea, înseamnă să-ți recunoști responsabilitatea în tot ceea ce ți se întâmplă.  

Se spune că ultima ”boală” a emoțiilor refulate, neexprimate, este cancerul. Este vorba despre emoții care ajung să izbucnească și astfel fac să explodeze celulele tale. A te exprima plângând, țipând, mergând pe jos sau făcând sport nu este la fel de dăunător precum a refula totul. 

   Pentru exprimarea emoției este important să identificăm emoția, să știm ce se întâmplă. Este supărare, furie, anxietate, ranchiună, agresivitate etc?

   Următoarea etapă, constă în acceptarea responsabilității pentru acea emoție. Accept că am creat o emoție, fiind influențat(ă) de exterior, de ceea ce am văzut sau auzit. Toate emoțiile oamenilor provin din aceeași sursă: gândirea. Niciodată nu sunt ceilalți de vină. Tu ești singurul responsabil.

   A treia etapă constă în a exprima ceea ce simți persoanei în cauză. Dacă ți-ai acceptat responsabilitatea din toată inima, nu e necesară această etapă. Noțiunea de responsabilitate presupune să accepți că tot ceea ce ți se întâmplă provine din ceea ce ai semănat înainte. Stăpânirea emoțiilor necesită foarte mult exercițiu. A-i spune persoanei în cauză ceea ce ai trăit reprezintă un semn de încredere în sine și în ceilalți. Dacă va apărea din nou o situație asemănătoare, o dată ce vei fi acceptat procesul de responsabilitate, nu vei mai simți acea emoție de furie. 

   Cercetătorii care încearcă să extragă parametrii emoţiilor în laboratoare le descriu ca pe un eveniment somatic (oboseală, durere în piept, piele de găină) şi/sau un eveniment afectiv (panică, gol) experimentat în legătură cu o percepţie (de pierdere, de vacuitate) şi asociat cu un plan de acţiune (a ataca, a se ascunde, a explora). Majoritatea autorilor sunt de acord cu faptul că emoţia poate fi declanşată în absenţa gândirii conştiente. Dar cele mai multe emoţii necesită un proces cognitiv. Indiferent dacă suntem conştienţi de asta sau nu, creierul nostru trebuie să identifice şi să dea un sens percepţiei pentru a declanşa o emoţie.

   O dată cu exprimarea emoției vei experimenta nu doar o schimbare interioară, ci și o transformare fizică. Mijlocul tău se va subția, chiar dacă ești deja suplu. Centrul de energie al emoțiilor este situat între ombilic și inimă. 

   Un alt exemplu: să presupunem că te deranjează ușile dulapului rămase deschise. Îți pierzi răbdarea și chiar te enervezi când cineva din familie le lasă deschise. Când în sfârșit îți dai seama că este un detaliu neînsemnat din viața de zi cu zi, că sunt sau nu deschise și că nu contează pentru viața ta și îți spui ”Mie îmi place să fie închise ușile închise la dulap. Eu le închid.” Începând din acel moment nu mai trăiești emoțiile. Ușile deschise nu te mai deranjează. Vei constata că cei din familie le vor închide fără ca măcar să își dea seama. Când ai acceptat totul, din inimă, nimic nu mai e grav, nu te mai deranjează. Ce ușurare!

Îmi accept toate emoțiile cu iubire. Îmi acord libertatea de a-mi exprima toate emoțiile, inclusiv mânia. 

Fragmente din:  Ascultă-ți corpul - prietenul tău cel mai bun, Lise Bourbeau

                          Inteligența Inimii, Isabelle Filliozat